InfractionalLocal

S-a ales cu dosar penal după ce a fost descoperit cu un document fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, asupra căruia a fost depistat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova, ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 27 mai a.c., în jurul orei 16.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, în localitatea Stânca, un autoturism în care se afla în calitate de pasager un cetățean R. Moldova, în vârstă de 28 de ani.

Asupra bărbatului a fost depistat un permis de conducere, cu fotografia și datele altei persoane, similar celor eliberate de autoritățile din R. Moldova.

Deoarece polițiștii de frontieră au avut suspiciuni asupra autenticității documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. În plus, s-a constatat că titularul din document nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.

Cu privire la cele constatate persoana în cauză a declarat că documentul nu îi aparține și urma să îl predea unei persoane din R. Moldova.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page