International

S-a actualizat lista țărilor pentru care se impune carantina la intrarea în România

Lista cu clasificarea țărilor în funcție de rata de incidență cumulată a fost actualizată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei.

Lista intră în vigoare începând cu data de 25 iulie 2021, de la ora 00.00.

Cei vaccinați împotriva Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe lista galbenă sau roșie. Cei nevaccinați pot scăpa de carantină doar dacă prezintă test PCR negativ și vin din țări de pe lista galbenă, nu și din țări aflate pe lista roșie.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – (1) Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei.
(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 25.07.2021, ora 00:00.

Art.2 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se
comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de
Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor
acestora.

Lista cu clasificarea tarilor/teritoriilor in funcție de rata de incidență cumulată,  conform Hotărârii nr. 48 din 22.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență Stat/Zona/Teritoriu Rata de incidenta cumulata la 1.000 locuitori

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page