Local

Ruta gastronomică locală, biserici de lemn și Mănăstirea Coșula, promovate la nivel național prin fonduri atrase din PNRR – FOTO

Promovarea Botoșaniului este una dintre principalele priorități ale actualei administrații a județului. Consiliul Județean Botoșani, administrații locale comunale și parohii din județ au depus (PNRR) proiecte la finanțare prin intermediul Programului Național de Reziliență și Redresare pentru reabilitarea și promovarea unor obiective turistice (biserici de lemn și mănăstiri), precum și pentru crearea și promovarea rutei gastronomiei tradiționale botoșănene. 10 dintre proiectele depuse de autoritățile botoșănene au fost trecut de evaluarea autorității de management, acestea urmând a fi implementate de autoritățile guvernamentale.

Consiliul Județean Botoșani a depus și a fost inclus în lista obiectivelor ce vor fi finanțate și promovate în cadrul Traseului gastronomiei tradiționale românești, proiectul „Crearea Rutei gastronomiei tradiționale botoșăneană și promovarea acesteia”. În cadrul campaniei care se va desfășura la nivel național, acest proiect va avea un buget de 90.000 de euro. Obiectul proiectului urmărește stimularea turismului în județul Botoșani și punerea în valoare a producătorilor de produse tradiționale. „Turismul gastronomic și mâncarea locală sunt resurse importante care pot contribui la economia locală, prin înființarea de puncte gastronomice locale, încurajarea micilor producători de produse tradiționale și a comerțului. Prin acest proiect se pune un accent deosebit pe redescoperirea rețetelor vechi, care pot fi un vector pentru dezvoltarea turismului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Un alt proiect important depus de autoritățile din Botoșani este cel al Primăriei Bălușeni, care își propune reabilitarea Bisericii de lemn „Sfinții Voeivozi”. Și acest proiect se va derula tot prin intermediul autorităților guvernamentale, iar valoarea alocată este de 500.000 de euro.

De asemenea, au fost incluse în cadrul „Rutei bisericilor de lemn”, în vederea promovării șapte biserici de lemn din județ: Biserica „Sfinții Voievozi” Bălușeni; Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Cândești; Biserica „Sfânta Treime” și „Sfinții Voievozi” Cândești; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Brăești; Bisericuța Aluniș (Ansamblul „Sfântul Nicolae” Vârfu Câmpului, cunoscută ca Biserica pe roți din Dobrinăuți-Hapăi); Biserica „Schimbarea la față a Domnului” Schit-Orășeni și Ansamblul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Hilișeu-Crișan. Fiecare dintre aceste șapte biserici de lemn va avea alocat în bugetul proiectului de promovare, care se va desfășura la nivel național pentru toate cele 53 de biserici selectate, câte 20.000 de euro.

De asemenea, în lista obiectivelor incluse în „Ruta mănăstirilor” în vederea promovării se regăsește și Mănăstirea Coșula, care va beneficia de un buget de 30.000 de euro. În campania națională de promovare au fost admise 19 mănăstiri, catalogate „monumente istorice”.

„Echipa pe care am coagulat-o la Consiliul Județean încearcă să valorifice toate oportunitățile de finanțare care se ivesc, indiferent de domeniul lor de aplicabilitate. Mai mult, colaborează și acordă suportul necesar autorităților locale și unităților de cult care au dorit să depună proiecte de finanțare pe PNRR, pentru a reuși să atragem în județ fonduri europene, atât de necesare dezvoltării”, a conchis Doina Federovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page