ImportantPolitic

Roxana Florentina Țurcanu: „După alegerile parlamentare, românilor li se vor impune noi restricții”

Comunicat de presă

Tot mai mult multe voci spun că dupa alegerile parlamentare, din data de 6 decembrie, președintele Klaus Iohannis și Ludovic Orban pregătesc noi restricții pentru cetățeni, prin reintroducerea stării de urgență și de a ne ține închiși în case de sărbătorile de iarnă.

Totuși, dacă sunt întrebați acum dacă au în plan luarea unor astfel de măsuri, guvernanții PNL neagă acest lucru, pentru a nu pierde din voturile românilor care sunt împotriva  acestei restricții, de a sta în case așa cum a fost în primavara acestui an, în timpul sărbătorilor pascale.

Se pare că obiectivul principal al guvernului PNL și al președintelui Iohannis este acela de a organiza cât mai repede alegeri parlamentare pentru a obține puterea absolută, fără a ține cont de numărul de infectări sau că pun în pericol sănătatea românilor.

Din punctul meu de vedere și al colegilor din PRO România, până pe 6 decembrie Guvernul ar trebui să vină cu măsuri concrete pentru a putea ieși din această criză pentru a putea salva firmele și a  păstra totodată locurile de muncă, nu să impună stare de urgență și să blocheze economia care până acum, a fost greu încercată de toate măsurile luate de Guvernul Orban.

Conducătorii țării noastre trebuie să înțeleagă că nu reintroducerea unei noi stări de urgență e soluția pentru România, deoarece asta ar înseamna dezastru pentru economia românească.

Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senatul României

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page