Important

RETETA ZILEI | Pui la cuptor cu ciuperci şi sos de roşii

Serveşte-l alături de paste scurte, cum ar fi fusilli, sau de un castron mare cu cartofi copţi cu ulei de măsline şi rozmarin.

Ingrediente

4 linguri ulei de măsline
1 pui mare, cam de 1,8-2,2kg, secţionat în 8 bucăţi
2 cepe, feliate fin
2 fire de rozmarin
2 conserve de 400g CIRIO polpa
2 linguri de oţet din vin alb sau roşu
1 lingură de zahăr
500ml supă de pui
300g de ciuperci, feliate
1 legătură mică de pătrunjel tocat (opţional)

Mod de preparare

Se încinge cuptorul la 200° C/gaz 6. Se unge puiul cu două linguri de ulei, se aşază într-o tavă încăpătoare şi se dă la cuptor 15 minute.

Între timp, se încălzesc două linguri de ulei într-o tigaie şi se călesc ceapa şi rozmarinul, 5-10 minute, până când ceapa se înmoaie.

Se reduce temperatura cuptorului la 180° C/gaz 4. Se adaugă peste pui CIRIO polpa, ceapa cu rozmarinul, oţetul, zahărul, supa. Se asezonează cu sare şi piper proaspăt râşnit. Se dă tava din nou la cuptor timp de 40-50 de minute, până când puiul este fraged – se verifică una dintre pulpe, pentru că acestea se fac mai greu. În ultimele 10 minute, se adaugă ciupercile.

La final, se amestecă pătrunjelul, dacă se foloseşte, apoi se serveşte puiul cu piure, paste sau cu pâine prăjită cu usturoi.

 

POFTA BUNA!

 

goodfood.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page