Retete

RETETA | Rulouri cu spanac și creveți

Ingrediente:

250 g foi de lasagna 
400 g creveţi decorticaţi 
400 g spanac congelat
400 g mozzarella pentru pizza 
50 g capere150 g anşoa
150 g măsline fără sâmburi 
200 g roşii cherry 
 3 căţei de usturoi 
 150 g parmezan ras 
2 linguriţe busuioc uscat 
 sare 
 piper 
 ulei 
 500 ml sos de roşii

Mod de preparare:

Pui pe foc o tigaie cu puţin ulei. Adaugi usturoiul pisat, amesteci şi pui spanacul. Ţii amestecul pe foc până scade zeama. Răstorni spanacul pe o farfurie, mai torni un strop de ulei şi căleşti creveţii 2-3 minute, la foc tare, apoi îi dai deoparte.

 Separat, pui la călit, cu puţin ulei, peştele anşoa, caperele, măslinele şi roşiile cherry tăiate mărunt. Adaugi sosul de roşii şi busuiocul. Condimentezi cu puţin piper şi ţii sosul să fiarbă aproximativ 15 minute, apoi îl laşi la răcorit.

 Pui la fiert o oală cu apă şi puţină sare. Când apa clocoteşte, adaugi foile de lasagna şi le fierbi 3 minute, le scoţi într-un castron cu apă rece, apoi le laşi la scurs pe prosoape de hârtie. Umpli foile de lasagna cu spanac, creveţi şi cu câte o bucăţică de mozzarella. Rulezi fiecare foaie şi o aranjezi pe o tavă unsă cu puţin ulei. Procedezi astfel până termini ingredientele. Peste rulouri torni sosul de roşii, presari parmezan şi le coci 20 de minute, la 200 °C.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page