RETETA | Plăcintă cu mere şi scorţişoară
Ingrediente:
400 g făină
1 pachet unt
2 ouă
1 praf de copt
1 linguriţă oţet
6 mere
150 g zahăr
2 linguri amidon
1 linguriţă scorţişoară
Mod de preparare:
Se amestecă făina cu untul moale, ouăle, praful de copt şi cu oţetul. Se frământă un aluat elastic, care se dă la frigider pentru 30 de minute. Se curăţă merele şi se taie cuburi sau felii. Se fierbe o cană de apă cu zahărul până se obţine un sirop gros. Se adaugă feliile de mere în acest sirop şi se fierbe totul până se înmoaie pe jumătate. La final, se adaugă amidonul şi scorţişoara, se amestecă şi se dă deoparte. Se împarte aluatul în două părţi din care se întind două foi rotunde. Se aşază o foaie într-o tavă de tartă unsă şi tapetată, îmbrăcând şi pereţii, se pune compoziţia de mere, apoi se acoperă cu a doua foaie. Cu ajutorul degetelor, se lipesc bine foile şi se dă totul la cuptor pentru 50 de minute.