RETETA | Paste cu pui şi sos pesto
3 bucăţi piept de pui
boia, după gust
½ linguriţă mix de condimente
½ ceapă tocată
3 căţei de usturoi, pisaţi
roşii uscate, după gust
3 ardei graşi feliaţi
sos pesto, după gust
120 g smântână
100 ml supă de pui
250 g paste
parmezan ras, după gust
sare
piper
frunze de busuioc
Pregăteşti pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Într-o tigaie, rumeneşti puiul tăiat bucăţele aproximativ 5 minute. Condimentezi cu mixul de condimente, boia, sare şi piper, după gust. Amesteci sosul pesto cu smântâna şi supa de pui.
Căleşti ceapa, usturoiul şi roşiile deshidratate. Combini cu ardeii încă 1-2 minute. Aesteci cu sosul obţinut şi laşi să dea în clocot uşor, apoi adaugi pastele şi carnea de pui. Potriveşti de gust cu sare şi piper. Serveşti cu parmezan şi frunze de busuioc.