Retete

RETETA | Cum să faci ECLERUL PERFECT acasă, fără prea mare bătaie de cap! Iată reţeta pas cu pas

INGREDIENTE:

Eclere
50 gr unt gras
150 ml apa
65 gr faina
un varf cutit sare
2 oua mari

Crema de vanilie
1 cana lapte
3 galbenusuri
2 linguri amidon
2 linguri zahar brun
1/2 pastaie vanilie

Frisca
200 ml smantana dulce
2 lingurite zahar pudra vanilat

Glazura
50 ml smantana dulce
40 gr ciocolata amaruie

MOD DE PREPARARE:

Punem pe foc apa impreuna cu untul si lasam sa dea in clocot, moment in care luam vasul de pe foc si adaugam toata faina odata si amestecam bine pana obtinem un aluat omogen, care se desprinde de pe marginile vasului. Adaugam si sarea, apoi il lasam sa ajunga la temperatura camerei. Ouale le batem usor cu o furculita.

Cand aluatul s-a racorit suficient, adaugam cate putin din compozitia de oua si amestecam bine dupa fiecare adaugare. Procedam asa pana cand obtinem un aluat omogen si de consistenta unei creme.

Punem aluatul intr-un pos (preferabil cu varf rotund) si formam eclerele intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Este bine sa lasam spatiu intre eclere pentru ca vor creste la coacere. Preincalzim cuptorul la 220 de grade si le lasam timp de 10 minute. Micsoram focul la 190 de grade si mai coacem eclerele pentru jumatate de ora. Este important ca ele sa fie bine rumenite peste tot, altfel vor ramane portiuni de aluat necopt cu gust neplacut.

CREMA DE VANILIE:

Cat timp se coc eclerele se face crema de vanilie. Cele trei galbenusuri le frecam cu amidonul. Laptele il punem pe foc impreuna cu zaharul si cu vanilia. Cand laptele s-a incins bine si este aproape sa dea in clocot, il luam de pe foc si punem 2 linguri peste galbenusuri, amestecand energic. Trepat turnam tot laptele, apoi punem amestecul pe foc, la flacara medie spre mare. Fierbem 2-3 minute pana se ingroasa, dupa care luam crema de pe foc. Acoperim cu folie alimentara si dam la rece.

Smantana pentru frisca o batem timp de un minut cu mixerul la viteza medie, adaugam si zaharul, apoi continuam mixarea pana cand devine pufoasa.

Pentru glazura, topim pe foc mic ciocolata impreuna cu smantana. Cand amestecul este fierbinte, omogenizam si dam la rece.

Taiem eclerele in doua, punem cate o lingurita de crema de vanilie la baza, acoperim cu un strat generos de frisca, apoi punem din nou capacul eclerului deasupra si glazuram cu ciocolata. Pofta buna!

Sursa: a1.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page