Retete
RETETA | Budincă de zmeură
Ingrediente:
- 350 g zmeură
- ½ cană zahăr
- 60 ml lichior de zmeură sau zmeurată
- 12 felii de pâine albă sau chec, tăiate cu o formă rotundă cu diametrul de 7,5 cm
- 1 cană smântână (creme fraiche), iaurt grecesc sau frişcă bătută
Mod de preparare:
Într-o cratiţă, amesteci zmeura (păstrezi câteva fructe pentru decor), zahărul şi 2 linguri de lichior, la foc mediu. Laşi să fiarbă uşor şi să dea puţin în clocot. Adaugi restul de lichior, amesteci şi iei de pe foc.
Pui în 4 boluri sau pahare câte 1 lingură şi jumătate din compoziţia caldă de zmeură. Peste fructe pui câte o felie rotundă de pâine sau de chec. Repeţi straturile acestea de încă două ori. Torni în boluri restul de sos de fructe. Apeşi uşor şi dai la frigider 20 de minute. La final, pui câte puţină smântână, iaurt sau frişcă şi decorezi cu zmeura păstrată.
Sursa: clickpoftabuna.ro