Local

Respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, monitorizată de forțele de ordine

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară și Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pentru verificarea măsurilor impuse de autorități, în zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, terase, benzinării și la agenții economici de tip HORECA.

Astfel, în acest week-end, pe raza întregului județ au fost organizate mai multe acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 100 de locații de interes.

Echipele de control au aplicat 107 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 lei, dintre acestea 37 de sancțiuni au fost aplicate operatorilor economici pentru nerespectarea programul de funcționare și 24 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat restricțiile privind deplasarea pe timp de noapte.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page