Cultura

RELIGIE | Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, ortodocşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Acesta este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul său în mântuirea oamenilor. Numele sărbătorii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor din apropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, înainte de a ajunge împărat, se plimba într-o pădure din apropierea Constantinopolului,  unde întâlneşte un bătrân orb care îi cere să îi dea apă şi să îl ducă în cetate. Leon caută un izvor, dar nu găseşte. La un moment dat, o aude pe Maica Domnului care îi spune să pătrundă mai adânc în pădure şi să îi potolească setea orbului, precum să îi ungă şi ochii. Leon găseşte izvorul, îi dă orbului să bea din el şi îl spală pe faţă cu apa de acolo. Atunci are loc minunea – orbul începe să vadă.

După ce a ajuns împărat, Leon a construit o biserică lângă acel izvor.

Mai târziu, împăratul Justinian, care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din izvor. Ca semn de mulţumire, a construit acolo o biserică şi mai mare, care a fost însă distrusă de turic în anu 1453.

De-a lungul timpului, apa acelui izvor a vindecat o mulţime de oameni. În ziua de azi, credincioşii se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii din Istanbul – fostul Constantinopol, care adăposteşte în subsolul său izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută sub numele de Aghiasma Mică.

Şi în România, există câteva izvoare cu apă vindecătoare: la Mânăstirea Ghighiu, Mânăstirea Dervent, precum şi la Mânăstirea Horăicioara.

În ziua de Izvorul Tămăduirii, tinerii adolescenţi din anumite zone ale ţării fac legământul juvenil: acesta se face în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Persoanele legate, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, aceştia se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.

În tradiția populară, Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page