RELIGIE | DUMINICA FLORIILOR, cea mai importantă sărbătoare ce vesteşte Paştele

În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi ca Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim.

Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, aşa-numita Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

Ortodocşii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează, din Săptămâna Mare, sunt unele ale tristeţii.

Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu. În Noul Testament se scrie că apostolii au întins hainele lor pe un asin, iar pe ele s-a aşezat Mântuitorul. Acest gest a fost interpretat ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează, astfel, noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

În seara din ajunul Floriilor se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care porneşte de la o biserică şi se sfârşeşte la o alta, în amintirea ieşirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul său spre Ierusalim. Pelerinajul are şi rolul binecuvântării oraşului.

Duminica Floriilor este şi prilej de a-i sărbători pe cei care poartă nume de flori, cum ar fi Florin, Viorel, Viorica, Brânduşa, Lăcrămioara ori Margareta.

În acest an, Floriile, ca şi Paştele, sunt sărbătorite în aceeaşi zi de ortodocşi şi de catolici.

Obiceiuri şi tradiţii

De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă “de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

De asemenea, la miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.

În sâmbăta Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor, împărţind plăcinte de post.

În sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită “Lazăriţa”, se îmbrăca în mireasă şi colinda, împreună cu celelalte, în faţa ferestrelor caselor.

În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

De asemenea, exista obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Sursa: mediafax.ro