LocalMuzica

Regal de muzică bună la Memorialul Ipotești

Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice Eminesciene”, organizat la Memorialul Ipotești și ajuns la cea de a XIII-a ediție, va aduce în fața botoșănenilor nume mari ale muzicii românești.

Organizat de instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Botoșani, Memorialul Ipotești, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Școala Populară de Arte „George Enescu”, din acest an festivalul face pasul către o nouă etapă. Astfel, pe lângă cele două seri tradiționale de folk, 11-12 august, din acest an, Festivalul „Seri Melancolice Eminesciene” propune și două seri de blues&jazz, pe 13 și 14 august.

„Este un festival altfel decât cele care s-au organizat până acum la Botoșani. Este un eveniment de ținută, un  eveniment care promovează și alte genuri de muzică și pentru care s-a depus un efort uriaș de către echipa de proiect de la Consiliul Județean, Memorialul Ipotești, Centrul de Creație și Școala Populară de Arte, coordonată de administratorul public al județului Cristian Nistor și vicepreședintele Bogdan Dăscălescu. Îi invit pe botoșăneni să participe la cele patru zile cu muzică bună, unde vor avea parte de workshop-uri, de probele concursului de folk, recitaluri și alte surprize plăcute”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Programul Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice Eminesciene”

FOLK

joi, 11 august

ora 16.00: Concurs de muzică folk – secțiunea individual

ora 20.00: Recital de muzică folk – Emeric Imre și Mircea Baniciu

vineri, 12 august

ora 15.00: Concurs de muzică folk – secțiunea grupuri

ora 17.00: Workshop – Ce rămâne după muzică?

– Prezintă Doru Ionescu –

ora 18.00: Gala de premiere a festivalului

ora 19.00: Recital de muzică folk – Daniel Iancu și Fără Zahăr

 

BLUES&JAZZ

sâmbătă, 13 august

ora 18.00: Andrei Pițu

ora 18.30: Workshop – Led Zeppelin

– Prezintă Mike Godoroja –

ora 19.30: Recital – Sorin Zlat Band; Mike Godoroja & Blue Spirit și prietenii

duminică, 14 august

ora 17.00: Workshop – Umorul în jazz

– Prezintă Florian Lungu (Moșu’) –

Dixi Tram și Karina Teodoreanu

ora 19.00: Recital – Trenul de Noapte și Balkanamera Jazz Q

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page