Razie de amploare a polițiștilor în municipiul Botoșani
La data de 2 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, precum și a celor din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru oricăror fapte antisociale.
Activitatea a vizat atât zonele localurilor publice, în care se formează aglomerări de persoane, cât și arterele rutiere, pe care au fost înregistrate accidente rutiere, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 150 de persoane, au fost verificate 60 de autovehicule și 12 localuri publice.
Totodată, au fost efectuate 23 de testări cu aparatul etilotest și au fost împărțite materiale informative, cu informații preventive privind furturile din genți sau buzunare.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.000 de lei și au fost reținute 4 permise de conducere.