Local

Razie de amploare a polițiștilor în județul Botoșani! Peste 500 de persoane legitimate, zeci de amenzi aplicate și permise reținute – FOTO&VIDEO

În noaptea de 10 spre 11 august 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai subunităților de poliție, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigațiii Criminale, jandarmi și polițiști de frontieră însoțiți de câinele specializat în depistarea substanțelor interzise au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

Scopul prezenței forțelor de ordine, în spațiul public este reprezentat de creșterea nivelului de siguranță stradală, reducerea numărului de accidente rutiere, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și de droguri și alte substanțe psihoactive, depistarea elementelor pretabile la comiterea de fapte antisociale și creșterea nivelului de siguranță stradală, precum și riscul  de comitere a unor fapte cu violență în segmentul stradal.

 

Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 19:00-03:00, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, localurile publice și arterele rutiere pe care au fost înregistrate accidente, prilej cu care au fost legitimate peste 500 de persoane, dintre care 23 au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere,  iar  18 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale, 59 dintre acestea fiind palicate persoanelor care au avut un comportament antisocial, încălcând normele de conviețuire socială, prevăzute de Legea 61 din 1991, respectiv, provocare de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice, refuz de legitimare, adresare de injurii și cuvinte jignitoare, în valaore totală de peste 34.000 de lei.

 

De asemenea, pentru abateri la regimul rutier au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 7 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page