Razie a Serviciului Rutier soldată cu amenzi și cinci permise reținute, în doar câteva ore
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, împreună cu lucrători din cadrul Biroului de Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au organizat o acțiune pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Astfel, în decurs de 5 ore, polițiștii au legitimat 87 de persoane, au controlat 75 de autoturisme și au efectuat 65 de testări cu aparatul etilotest și 2 testări cu aparatul Drugtest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7830 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
TTot sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Astfel, în decurs de 4 ore, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15660 de lei, totodată, fiind reținute în vederea suspendării 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.