Razie a polițiștilor în municipiul Botoșani. Zeci de amenzi și cinci permise reținute
La data de 14 iulie 2023, în intervalul orar 18:00 – 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, au organizat o acțiune cu efective mărite, împreună cu polițiști ai Serviciului de Acțiuni Speciale, jandarmi, polițiști de frontieră insoțiți de câinele pentru depistarea drogurilor și reprezentanți ai Registrului Auto Român pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor și pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 127 de persoane si au fost controlate 122 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 75 de testări cu aparatul etilotest și 7 testări cu aparatul DrugTest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 18.000 de lei. Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, nerespectarea regimului legal de viteză și modificări ale sistemelor de evacuare a gazelor la motociclete.