CrimeLocal

Răsturnare de situație în cazul polițistului care a fost găsit mort pe mormântul fiicei sale: „Asta l-a determinat pe Cristi să își ia zilele!”

Cristian Gheban și-a pus capăt zilelor săptămâna trecută, chiar de ziua Sfântului Andrei, în cimitir, pe mormântul fetiței sale pe care o chema Andreea.

Un lider de sindicat din Poliție susține că motivul sinuciderii polițistului din Botoșani ar fi altul, nu acela că nu ar fi trecut peste decesul fiicei sale, care a avut loc în urmă cu 23 de ani.

Mai exact, potrivit acestuia, „polițistul se plângea colegilor despre mobbing din partea unor șefi, acesta fiind în cursul unor cercetări disciplinare pentru presupuse abateri disciplinare minore. Se plângea permanent în ultimul timp colegilor despre presiunea psihică intensă și nejustificat de accentuată care se punea asupra lui în ultima vreme, din partea structurilor de control, pentru simplul fapt că întârziase introducerea unor date in SNRI”.

Așadar, Bogdan Bănică, de la Sindicatul Național al Polițiștilor Decus, spune că este posibil ca acest lucru să-l fi determinat pe Cristian să-și ia zilele, și nu decesul fiicei sale de acum 23 de ani.

“E posibil ca hărțuirea concentrată din partea superiorilor să-l fi determinat pe Cristi să-și ia zilele și nu decesul fiicei sale de acum 23 de ani. Dumnezeu să-i ierte păcatele.

Între timp, aproape simultan cu momentul în care un polițist adevărat își pune capăt zilelor răpus de calvarul cercetărilor disciplinare abuzive, Georgian Drăgan, purtătorul de vorbe ticluite ale IGPR, este avansat în gradul de chestor de poliție. Echivalentul unui general de armată. Știți câți ani are Drăgan? 35. Neîmpliniți. General, la 35 de ani”, spune Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România Decus, vicepreședinte CNSLR Frăția – Uniunea Sindicatelor Metropolitane București

Cristian Gheban era şef al Postului de Poliție din comuna Stăuceni. Bărbatul de 47 de ani și-a pus capăt zilelor chiar pe mormântul fiicei sale, înmormântată în cimitirul din Vlăsinești, care a murit în urmă cu 23 de ani.

Agentul de poliție s-a împușcat în cap, iar medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

“Astăzi, 30 noiembrie, în jurul orei 10:30, am fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Vlăsinești, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.

 

În urma deplasării la fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani.

Totodată, s-a constatat faptul că acesta este polițist activ al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, fiind încadrat din anul 1996.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, se arăta în comunicatul Poliției.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page