Politic

Raluca Curelariu: „Atât timp cât unele școli pot să supraviețuiască din banii Primăriei, fără să ceară un leu de la părinți, cu siguranță toate pot”

USR Botoșani a solicitat Primăriei să urmărească dacă școlile cheltuiesc sumele ce le-au fost alocate prin buget, în condițiile în care sunt încă școli care mai cer bani de la părinți.

În ședința CL Botoșani, Raluca Curelariu a arătat că este nevoie „să vedem care sunt școlile care își fac treaba și care cheltuie banii pe care îi primesc de la Primărie, că primesc banii, și care sunt școlile care preferă să ceară bani de la părinți ca să nu facă în plus cheltuieli”.

USR consideră că ar trebui descurajată practica întânită încă în unele școli din Botoșani, în care părinților continuă să li se ceară bani pentru diverse materiale sau rechizite. USR a militat, inclusiv printr-o inițiativă legislativă, pentru desființarea așa-numitului fond al clasei, o meteahnă la care a venit timpul ca toate școlile să renunțe. „Atât timp cât unele școli pot să supraviețuiască din banii Primăriei fără să ceară un leu de la părinți, cu siguranță toate pot face același lucru”, a declarat Raluca Curelariu în plenul CL Botoșani.

Școlile și grădinițele din România au nevoie de o infrastructură modernă, finanțată de stat, nu doar pentru că în Constituție scrie că învățământul este gratuit. Finanțarea din bani publici a procesului de educație și renunțarea cu adevărat la așa-numitul „fond al clasei” pot contribui la eliminarea abandonului școlar.

Familiile, mai cu seamă cele cu posibilități reduse, nu trebuie puse în dificultate de solicitările unor profesori care ezită să apeleze la fondurile primăriei. Bani sunt, numai în acest an, autoritățile locale au primit nouă milioane de euro pentru școlile și  grădinițele din Botoșani, bani proveniți din PNRR, un program elaborat de USR.

În aceeași ședință, reprezentanta USR a cerut verificări ale sistemului de iluminat public din orașul Botoșani, după ce a constatat anomalii. „Ne trezim că seara, la ora 8.00, sunt străzi complet neiluminate și, în același timp, dimineața, la ora 9.00, când e foarte lumină, avem iluminat public aprins”, a atras atenția Raluca Curelariu.

USR susține folosirea sistemului de iluminat inteligent, cu becuri LED, care sunt eficiente energetic. În orașele conduse de primari USR a fost introdus sistemul cu LED. La Timișoara, Bacău, Brașov, precum și în multe alte localități, folosirea sistemului inteligent a dus la obținerea mai multor avantaje. Un consum cu până la 60% mai mic de energie, reducerea semnificativă a amprentei de carbon și gestionarea de la distanță a corpurilor de iluminat.

USR Botoșani consideră că programul de modernizare a iluminatului public de la Botoșani, aflat în faza de implementare, are nevoie de o mai bună gestionare a sincronizării inteligente, pentru a evita risipa de energie și cheltuieli inutile din banii comunității.

Comunicat USR Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page