PSD Botoșani, reverență în fața geniului Leon Dănăilă, la pășirea în a zecea decadă
Un monument viu al medicinii românești, doctorul Leon Dănăilă a fost sărbătorit solemn de către parlamentarii PSD din Botoșani și liderii partidului cu ocazia împlinirii împlinirii a 90 de ani de viață. În ciuda vârstei, geniul născut pe meleagurile orașului Darabani continuă neobosit să slujească oamenii, salvând suflete, modelând caractere și inspirând generații întregi.
În lumina acestor realizări impresionante, reprezentații PSD Botoșani au oferit un crâmpei din înalta prețuire purtată față de Leon Dănăilă. Senatorul Lucian Trufin l-a vizitat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, unde doctorul își desfășoară activitatea, prilej cu care i-a înmânat un dar simbolic. O icoană ortodoxă, pentru că mâinile lucrează cu har divin, dar și o scrisoare redactată împreună cu colegii deputați Dan Șlincu și Alexandra Huțu, ministrul Marius Budăi și președintele PSD Doina Federovici, în semn de recunoștință pentru contribuția deosebită adusă medicinii.
„Leon Dănăilă a dedicat întreaga sa viață ajutorului și vindecării oamenilor, aducând speranță și alinare în momente dificile. Generozitatea și devotamentul său, fără a ține seama de condiția socială a pacienților, sunt demne de toată admirația. El a rămas întotdeauna autentic și umil, punând binele pacientului înaintea oricărei alte aspirații. La ceas aniversar, noi ne-am îndeplinit dorința de a-i arăta recunoștința nemărginită și admirația profundă pe care toți botoșănenii le simt auzind numele domniei sale”, a subliniat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean și al organizației PSD Botoșani.
Leon Dănăilă nu este doar un medic de excepție, ci și un om care a exemplificat înalta demnitate a profesiei sale prin devotamentul și generozitatea de care a dat dovadă față de fiecare pacient.
În acest moment special, liderii organizației PSD anunță hotărârea lor fermă de a iniția un proiect educațional în onoarea medicului Leon Dănăilă. Programul își propune să stimuleze tinerii să își urmeze vocația, iar doctorul chirurg a promis să inaugureze prima lui ediție în județul Botoșani.
„Monumentalitatea lui Leon Dănăilă și a altor genii din țara noastră nu poate fi cuantificată în bani sau valori materiale, ci este un tezaur neprețuit. Ne angajăm într-o misiune solemnă de a proteja și a promova contribuția inestimabilă a doctorului. Prin inițierea acestui proiect educațional, înălțăm o făclie a excelenței și dedicării, asigurându-ne că nicio comoară a medicinii românești nu va fi uitată sau subestimată”, au transmis parlamentarii PSD din Botoșani.
Liderii partidului invită întreaga comunitate să se alăture acestui demers nobil și să sprijine inițiativele care aduc laolaltă experiența de neegalat a medicului Leon Dănăilă și entuziasmul generațiilor tinere în căutarea cunoașterii.
La mulți ani, geniului botoșănean Leon Dănăilă!