PSD a publicat lista integrală a întrebărilor de interes public de care fuge președintele PNL Botoșani. Ce are de ascuns?
This content has been archived. It may no longer be relevant
Mai mulți reprezentanți ai PSD au prezentat, joi, pe rețelele sociale lista integrală a întrebărilor de interes public, rămase fără răspuns, pe care le-au adresat în ultima perioadă președintelui PNL Botoșani, Valeriu Iftime.
Există o modă la PNL de a spune una în campania electorală și de a face pe dos când se văd cu voturile în căruță. Fostul președinte PNL Florin Vasile Cîțu ne spunea senin să facem distincție între promisiunea creșterii pensiilor din programul electoral al PNL din 2020 și decizia de înghețare a pensiilor pe care a luat-o ca premier în 2021.
La fel face și Valeriu Iftime: la alegerile locale trâmbița peste tot că va veni cu transparența în politică, iar după ce a primit voturile fuge mâncând pământul de întrebările incomode, dar legitime pentru interesul public.
Lista integrală de care fuge „transparentul” președinte al PNL Botoșani:
- Au fost sau nu amendate firmele lui Iftime de Consiliul Concurenței pentru că au vândut repartitoare la suprapreț cetățenilor disperați să-și reducă povara costurilor cu energia termică? Dacă da, cum mai poate acum să joace rolul celui care se sacrifică de grija cetățenilor?
- De ce a pus-o pe avocata PNL, care candidează la Senat, să blocheze acțiunea Primăriei Botoșani de a-i evacua pe chiriașii agresivi din Centrul Vechi? Câte voturi speră să obțină PNL de la cei vizați de evacuare?
- Cum a obținut fără licitație 90% din cele 7.800 de contracte pe bani publici din care firmele sale au încasat 15 miliarde de lei noi din taxele și impozitele plătite de dumneavoastră?
- Câte miliarde de lei noi au încasat firmele sale de la administrațiile locale conduse de PNL, adică de la colegii săi de partid?
- Cine sunt acum beneficiarii reali ai firmelor sale? Sunt sau nu rude ale sale până la gradul al II-lea, care nu au dreptul să încheie contracte cu instituția pe care o conduce acum în calitate de președinte?
- Cum l-a pus Iftime pe fiul său la conducerea Camerei de Comerț Botoșani, pe care a controlat-o până și-a luat mandatul la Consiliul Județean?
- De ce se enervează mereu când i se adresează aceste întrebări și își pune secunzii care candidează la Parlament să atace PSD? N-ar fi mai simplu fie transparent și să răspundă? Iar dacă nu răspunde, ce are de ascuns?
CMF11240017