Local

Protestul pentru Drumul strategic s-a încheiat cu o promisiune: „În 15 zile noi vom bloca efectiv drumul național” -FOTO&VIDEO

Botoșănenii care au protestat marți, sătui de chinul pe care îl îndură zilnic tranzitând Drumul strategic, au fost chemați la discuție de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici. În Sala mare a Palatului administrativ, o delegație a protestatarilor au avut ocazia să își spună păsul șefilor județului care au promis într-un final că vor urgenta demersurile necesare demarării lucrărilor. Însă mai sunt pași importanți de făcut, le-a explicat celor prezenți Doina Federovici. Președintele Consiliului Județean a explicat din nou istoria tergiversării lucrărilor la Drumul Strategic, cu o licitație contestată și tranșată până la urmă în instanță. Doina Federovici a dat asigurări că a trimis adrese și va face orice demers menit să miște lucrurile în sensul bun. „Pentru că rezultatele întârziau, am făcut demersuri prin care am solicitat urgentarea sentinței, dar am primit o nouă amânare. La sfârșitul lunii februarie, CNSC a dat o decizie care, însă, a fost contestată la Curtea de Apel Suceava. Acum sperăm ca decizia instanței să vină cât mai repede pentru a demara lucrările, pentru că acest proiect de investiții este prioritatea numărul 1 a mandatului meu”, a spus printre altele Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

În sprijinul său a venit și vicepreședintele Dorin Birta care a întărit afirmațiile Doinei Federovici, dând asigurări că vor fi rezultate cât de curând.

Protestatarii au plecat , nu înainte de a promite că vor bloca drumul național, dacă lucrurile sunt în continuare tergiversate.  „Primarii noștri sunt vânduți politicului, domnule vicepreședinte. Sunt vânduți politicului, ei nu ne reprezintă pe noi. Ei sunt oameni care își văd interesele lor, deci ei n-au nicio treabă cu comunitatea locală. Vă spun sincer, degeaba i-am pus acolo că nu ne ajută cu nimic. Ei se tem să vină la protest, să vină să spună
lucrurilor pe nume. Avem deputați și senatori de Botoșani care stau la București, nu ne ajută niciodată cu nimic. Am ajuns la capătul răbdării. Nu mai putem! Trebuie să ne înțelegeți. Eu vă garantez că în 15 zile noi vom bloca efectiv drumul național”, au spus cei prezenți la discuțiile cu șefii județului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page