Local

Protest și la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani – FOTO&VIDEO

Protest, astăzi, și la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani.
Membrii Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” protestează în mai multe județe din țară, iar mai mulți lideri de sindicat au intrat în greva foamei. Angajații sunt nemulțumiți de modificările aduse legii pensiilor, prin care se abrogă anumite drepturi privind conditiile speciale de muncă.
„Protestăm în curtea Ambulanței Botoșani pentru susținerea colegilor noștri de la București, care au intrat în greva foamei. Deoarece nu am putut ajunge pentru a fi alături de ei, ne încadrăm conform programului de protest, se numește Protest Național, deoarece guvernanții noștri nu au reușit în toți acești ani să ne treacă în condițiile de muncă deosebite. Deoarece munca noastră, după cum știți și dumneavoastră, este extrem de dificilă. Zi, noapte, iarnă, vară și cred că avem tot dreptul să milităm pentru a intra în condiții speciale de muncă. Condiții speciale pentru toată lumea nu înseamnă pensie specială, cum a fost confundat. Nu! Este o mică reducere a timpului de lucru, a vârstei de pensionare, și nu cred că cineva și-ar dori să vină spre salvarea lui o ambulanță cu personal de 65 de ani, fără supărare”, a declarat președintele sindicatului din Botoșani, Cristian Calimandruc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page