Localsocial

Protest în fața Prefecturii Botoșani. Revendicări cerute de salariații din sistemul public de asistență socială – FOTO

Aproape 200 de persoane au protestat, miercuri, în fața Prefecturii Botoșani. Salariații din sistemul public de asistență socială, asistenți personali și asistenți sociali angajați ai primăriilor din județ și salariați din administrația publică locală, angajați din servicii publice deconcentrate ale ministerelor și salariați din muzee își cer drepturile pentru aplicarea integrala a Legii 153/2017 și aplicarea regulamentelor de sporuri.

Reprezentantul guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, s-a întâlnit astăzi, 29 iunie 2022, cu reprezentanții Sindicatului ”IMPACT” Botoșani, sindicat afiliat la Federația Națională Sindicală din asistență socială și protecția copilului FNS „PRO.ASIST” ce face parte din cadrul C.N.S. Cartel ALFA, sindicat ce reprezintă interesele membrilor de sindicat din sistemul public de asistență socială, asistenți personali și asistenți sociali angajați ai primăriilor din județ și salariați din administrația publică locală, angajați din servicii publice deconcentrate ale ministerelor și salariați din muzee.

Aceștia i-au prezentat prefectului principalele revendicări pentru care au solicitat sprijin în soluționare. Acestea sunt:

  • Aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017 actualizată în integralitatea ei pentru toți membrii de sindicat, salariați ai instituțiilor bugetare.
  • Acordarea drepturilor salariale prevăzute în regulamentele de sporuri tuturor categoriilor profesionale, inclusiv salariaților din sistemul de asistență socială, administrație publică, cultură.
  • Plata tuturor sporurilor și a drepturilor asociate salariului de bază prin raportare la salariile de bază actuale.
  • Corelarea salariilor angajaților salarizați conform articolului 11 din Legea nr. 153/2017 prin aplicarea coeficienților existenți la salariul minim garantat în plată.
  • Susținerea categoriilor profesionale defavorizate – asistenți maternali profesioniști, asistenți personali – prin majorarea alocației de plasament și susținerea utilităților pentru copii aflați în plasament la AMP și acordarea tuturor drepturilor salariale asistenților personali.
  • Creșterea prețurilor la combustibil, la utilități și la alimentele de bază afectează în mod direct și salariații din sectorul public, efectele ei cumulate determinând o scădere semnificativă a puterii de cumpărare.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat că va întreprinde toate demersurile necesare privind transmiterea, în vederea soluționării, a tuturor revendicărilor către miniștrii de resort.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page