Local

Proiectil găsit de o femeie din Ștefănești în timp ce săpa în grădină

O femeie din orașul Ștefănești a găsit, în timp ce săpa în grădină, un obiect ce părea a fi un proiectil. În momentul în care a văzut muniția, a cerut ajutorul autorităților. S-a întâmplat seara trecută.

La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil perforant, calibru 23 mm, în perfectă stare de funcționare. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus.

Informare preventivă!

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:

– să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;

– să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;

– să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;

– să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

– să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;

– să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page