Educatie

Profesorii, obligați să declare până la 31 decembrie că nu fac meditații contra cost cu elevii de la clasele la care predau

Mai sunt câteva zile până la finalul anului, termenul limită pentru ca profesorii să depună declarațiile de interese, conform noilor reglementări, la unitatea de învățământ unde își desfășoară activitatea. Cadrele didactice trebuie să declare anual, în scris, pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal pentru falsul în declarații, până la data de 31 decembrie, că nu desfășoară meditații contra cost cu elevii de la clasele la care predau.

Ordinul nr. 3.051 din 11 ianuarie 2024, care aprobă Procedura pentru completarea declarațiilor de interese, a intrat în vigoare la 1 februarie 2024. Deși legea Educației interzice deja aceste practici, noua procedură le impune acestora să completeze anual documente care să ateste conformitatea cu această interdicție.

În declarații, cadrele didactice trebuie să menționeze norma didactică, activitățile de predare la care sunt încadrați în anul școlar în curs și să confirme că nu oferă pregătire suplimentară contra cost elevilor de la clasă.

Ce presupune „declarația de interese”

Procedura aprobată în ianuarie 2024 explică în detaliu rolul declarației de interese și reiterează interdicția meditațiilor contra cost pentru elevii din clasele profesorului respectiv. Art. 2, alin. 1, definește declaraţia de interese drept „documentul scris, redactat pe propria răspundere, prin depunerea căruia cadrul didactic de predare confirmă că asigură echitate şi obiectivitate în activitatea de predare-învăţare-evaluare şi că nu desfăşoară activităţi de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul şcolar în curs”.

Art. 5, alin. 2 din Procedura pentru completarea declaraţiilor de interese de către personalul didactic de predare, arată că „declaraţia de interese cuprinde norma didactică şi activităţile de predare la clasa/clasele la care personalul didactic de predare este încadrat în anul şcolar în curs”.

Declarațiile trebuie completate până la 31 decembrie în fiecare an. În cazul în care personalul didactic de predare este angajat după 31 decembrie, acesta va completa şi va depune declaraţia „în termen de 5 zile de la angajare”.

Verificare și sancțiuni

Declarațiile de interese vor fi verificate de responsabili desemnați de conducerea unității de învățământ. Dacă sunt constatate neconcordanțe, profesorii vor fi notificați și vor avea un termen de 30 de zile pentru a rectifica documentele. Nerespectarea termenelor sau omiterea declarării activităților de pregătire cu elevii poate atrage sancțiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de muncă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page