Profesori și elevi de la Școala Vlădeni în „croazieră” educativă în cadrul unui parteneriat – FOTO
În mai puțin de două luni, 5 profesori și 8 elevi de la Școala Gimnazială Nr 1 Vlădeni au luat parte la două din cele 5 activități de tipul LTT, din cadrul proiectului de parteneriat strategic din domeniul educației școlare ,, Traditional games, healthy childhood development” ( 2020-ES01-KA229-892588_4). La Colegiul Mercerator din Valencia, Spania și Cumnhuryiet Ilkokulu din Samandag, Turcia, în compania partenerilor din Spania, Turcia, Portugalia și Croația elevii au desfășurat o serie de jocuri tradiționale specifice țărilor gazdă, în cele mai inedite locuri: în natură (în parcuri, pe plajă, în livadă) sau în spații închise. Aceste jocuri pot fi utilizate cu succes, atât la orele de curs, cât și la activitățile recreative.
,,Obiectivul principal al proiectului- folosirea jocurilor tradiționale într-o mai mare măsură ca o alternativă la activitățile virtuale – vine în întâmpinarea nevoilor reale ale copiilor de a petrece mai mult timp în compania colegilor, a prietenilor, de a socializa, de a desfășura activități fizice diverse în vederea menținerii stării de sănătate și a stării de bine, de a-și forma competențe lingvistice într-o limbă străină.
Activitățile locale continuă cu descoperirea jocurilor tradiționale românești, cu implementarea jocurilor din țările partenere în școala noastră, precum și cu realizarea unor reviste trimestriale în care se regăsesc descrierea jocurilor propuse și alte informații despre cultura și tradițiile țărilor partenere. Aspecte surprinse la activitățile menționate se află pe pagina de Facebook a proiectului- Traditional games, healthy childhood development” ( Podariu Onica-Daniela, directorul Școlii Gimnaziale Nr 1 Vlădeni)