Local

Produs toxic, retras din magazinele Kaufland

Lanțul de magazine Kaufland retrage sucul de mere și vișine ”Vreau din România” după ce s-a observat ”o depășire a valorii admise pentru patulină în acest produs”. Clienții sunt rugați să nu îl consume și să returneze în magazine.

Kaufland retrage voluntar și preventiv, din motive ce țin de protejarea consumatorilor, următorul produs:

În urma verificărilor periodice, s-a decelat o depășire a valorii admise pentru patulină în acest produs. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătății şi din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Kaufland a reacționat fără întârziere și a retras de la comercializare produsul în cauză.

Clienții care au achiziționat produsul mai sus menționat cu data de valabilitate 17.11.2022, lot: 417, sunt rugați să acorde atenție acestei informări și să nu îl consume.

Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Această rechemare vizează exclusiv produsul „ Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L”, lot: 417, data de valabilitate: 17.11.2022, conform declarației producătorului S.C. Mărul Argintiu SRL.

Kaufland își cere scuze clienților pentru situația creată”, se arată pe site-ul ANSVSA.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page