Producţia de grâu obţinută în acest an “înmagazinată şi aflată sub cheie” este de peste 9 milioane de tone
Producţia de grâu obţinută în acest an “înmagazinată şi aflată sub cheie” este de peste 9 milioane de tone, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care a adăugat că recolta asigură necesarul de hrană al ţării şi disponibilităţi pentru export.
“Vreau să felicit, în primul rând, cultivatorii de grâu, care în anul acesta deosebit au putut să obţină o producţie înmagazinată şi aflată sub cheie, care asigură necesarul de hrană al ţării şi disponibilităţi pentru export. Este o producţie care a dat dimensiunea preocupării şi în acelaşi timp a priceperii fermierilor, folosindu-se de dotările pe care le-au putut avea şi le-au putut folosi, evident, în spaţiul acesta deschis, unde timpul te mână spre o decizie rapidă şi spre o acţiune concretă. La încheierea recoltării, fermierii au adunat 9 milioane de tone de grâu, ceea ce înseamnă o producţie care se înscrie în rezultatele obţinute de-a lungul vremii, cu excepţia anului 2021, unde a fost un salt de peste 10 milioane de tone”, a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de profil.
Potrivit sursei citate, şi în cazul culturii de floarea soarelui, unde recoltatul este aproape de final, rezultatele vor “satisface nevoile ţării şi disponibilităţile pentru export”, în timp ce la porumb vor exista cantităţi mult mai mici pentru export.
“Suntem în apropierea finalizării recoltatului la floarea-soarelui. Producţiile obţinute până la această dată ne dau posibilitatea să afirmăm că există şi aici în condiţii grele, rezultate care să satisfacă nevoile ţării şi disponibilităţile pentru export. La cultura porumbului, aceasta a fost mai mult afectată. Fermierii ştiu acest lucru. Ea a fost salvată pe suprafeţele aflate în perimetrul irigabil şi pe anumite zone unde precipitaţiile au căzut în anumite cantităţi, în perioade diferite de vegetaţie, ţinând într-un confort hidric planta, iar producţia care se estimează ne dă posibilitatea nouă să afirmăm astăzi că vom avea necesarul pentru consumul intern, dar o cantitate mult mai mică pentru export. Şi când mă refer la export, mă gândesc la faptul că România, aflându-se în bazinul Mării Negre, într-o competiţie cu două state fanion, înţelegând aici Rusia şi Ucraina, state care au un aport deosebit la export, România fiind a treia ţară şi a doua din Uniunea Europeană cu potenţialul acesta de a exporta cereale, anul acesta nu va avea posibilitatea să exporte cantitatea pentru care fermierii au lucrat şi noi ne-am aşteptat, din cauza condiţiilor pe care le cunoaşteţi”, a explicat şeful MADR.
El a adăugat că în această perioadă se lucrează intens în câmp pentru însămânţarea culturilor de toamnă, fiind deja finalizat semănatul la rapiţă.
“Am trecut pe teritoriul ţării la însămânţarea culturilor de toamnă, în aşa fel încât să putem spera la rezultate bune pentru anul agricol 2022/2023. La această dată semănatul la rapiţă în România s-a încheiat. Este un plus de suprafaţă faţă de anul trecut, de aproape 60.000 hectare, am depăşit 530.000 hectare însămânţate. Starea de vegetaţie este cunoscută, e diferită de la o zonă la alta, funcţie de epoca de semănat, de condiţiile care au apărut după aceea, într-un cuvânt, este o situaţie care ne dă speranţă că această cultură va intra bine în iarnă şi vom vedea cum se va comporta vremea în aşa fel încât să ajungem la recoltat cu această cultură şi fermierii să-şi aducă în buzunarul lor câştigul pe care-l nutresc şi pentru care lucrează. S-a început semănatul şi la la grâu şi suntem undeva la peste 30% la orz şi la orzoaică.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat marţi la Gala Fermierilor din România, eveniment organizat de PRIAevents, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti. AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)