AgriculturaLocalPublicitate

Producătorii locali din Botoșani, sustinuti prin cel mai amplu program dedicat lor – Raftul cu Bunătăți Locale – FOTO

Bunătățile din Botoșani ajung la raft, zilnic, la prețuri mici! Producătorii locali din județ sunt susținuți să facă cele mai bune produse, după rețete tradiționale, și să ajungă mai ușor la consumatori, grație celui mai amplu program de susținere a lor, demarat de Profi, rețeaua românească de magazine. De astăzi, Botoșani se alătură județelor în care magazinele Profi găzduiesc Raftul cu Bunătăți Locale.

 

În fiecare zi, botoșenenii pot alege să se bucure de gustul autentic și sănătos al  unor produse proaspete din carne, lactate, pește, făinoase, miere curată și vinuri din soiuri alese. Peste zece producători alimentează Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele botoșenene.

 

„Raftul cu Bunătăți Locale este locul unde gusturile românești, respectul pentru rețete curate și tradiționale și grija pentru comunitate își dau întâlnire cu românii. Este doar una dintre modalitățile prin care Profi ajută micii producători locali, care gătesc ca pentru propria familie, să poată ajunge la cât mai multe familii din România. Nu este doar un ajutor pentru micii producători locali, dar și pentru consumatorii care pot să găsească produse de calitate și sănătoase. Toți producătorii pe care îi identificăm și ale căror gusturi bune merită descoperite și savurate de cât mai multă lume se regăsesc și pe platforma Via Profi, iar de azi, și în magazine Profi Super din județul Botoșani”, a declarat Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.

În fiecare zi, Raftul cu Bunătăți Locale își întâmpină cu prețuri mici clienții la magazinul Profi Super din Strada Primăverii, nr. 15, Bl. 24, Sc. B, Botoșani, dar si la Dorohoi, pe Bulevardul Victoriei nr.3-5.

Produsele sunt puse la vânzare în cantități limitate și doar în magazine selectate pentru a permite producătorilor să își păstreze modul de preparare și calitatea, fără a insista pe cantitate. Accentul este pus pe prospețimea și producția artizanală specifică fiecărei localități sau zone în care apar produse pe Raftul cu Bunătăți Locale.

„Pentru Profi, susținerea producătorilor locali înseamnă acțiuni concrete, realizate în sprijinul acestora. Participanții la acest program primesc ajutor în realizarea documentației și obținerea avizelor necesare pentru vânzarea conformă a produselor lor, Profi facilitează distribuția acestora prin flota proprie și oferă suport în promovarea lor. Totodată, le asigură micilor producători locali și condiții comerciale preferențiale, preluând marfa  direct de la unitatea de producție,  achitând-o rapid și nefăcând retur de produse”, a declarat Gaetan Pacton, Directorul General Profi.

Ideea Raftului cu Bunătăți Locale a fost prezentată de Profi în septembrie 2022, la Festivalul pe care l-a organizat de la Apoș. A urmat apoi, în același an, introducerea conceptului în magazine din Cluj și Dâmbovița. În acest an, Botoșani este deja al patrulea județ, după Bistrița, Alba și Suceava, în care se implemează programul. În 2023, Profi își propune să aducă Raftul cu Bunătăți Locale cu specialități din carne, conserve, lactate, ouă, panificație, pește, produse apicole, legume și fructe în 10 zone ale țării și să reunească cel puțin 150 de producători locali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale, din această lună, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, Via Profi, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare în România.

Cu 28.000 de angajați în 1.654 de magazine proprii si Partener prezente în circa 800 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,6 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul românesc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page