Procurorii au deschis anchetă penală în cazul exploziei de la Dedeman
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman. De asemenea, o echipă formată din patru cercetători de la INSEMEX Petroșani a plecat la Botoșani, pentru o primă evaluare cu privire la cauzele exploziei de la un centru comercial din oraș.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru Agerpres, că în acest moment cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă în formă agravată.
Acesta admite că ancheta s-ar putea extinde şi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
“Deocamdată nu avem informaţii medicale pentru a putea stabili o încadrare, numărul de victime”, a precizat Chihaia.
Cincisprezece persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii urmate de un incendiu la magazinul Dedeman. Deflagraţia s-a produs în timp ce o firmă.
De asemenea, o echipă INSEMEX Petroșani, singurul institut din România specializat în protecție antiexplozivi, este în drum spre Botoșani pentru a-și oferi expertiza în acest caz. Specialiștii vor preleva probe de la fața locului și vor analiza cauzele și împrejurările în care s-a produs deflagrația, printre metodele de lucru folosite fiind inclusiv simulările computerizate efectuate în laboratoarele de la Petroșani.