NATIONAL

Primul judeţ care intră sub cod roşu de ploi torenţiale şi evacuează oamenii. Cantităţile de apă vor ajunge până la 100 l/mp

Galaţi este primul judeţ care intră în noaptea de duminică spre luni, la orele 00.00. sub incidenţa codului roşu de ploi torenţiale, până luni dimineaţă la ora 09.00. Apa se va aduna în cantităţi semnificative într-un timp scurt. Autorităţile au evacuat că persoanele aflat în zonele de risc vor fi evacuate de urgenţă.

 

UPDATE: Autorităţile au anunţat de scurt timp că toate persoanele din zonele inundabile trebuie evacuate de urgenţă şi duse în locuri sigure.

”Împreună cu angajații din primărie, cu consilierii și cu toți cei care pot ajuta, vor merge personal la fiecare gospodărie și trebuie să îi convingă pe toți cei aflați în zonele de risc să fie evacuați sau să se refugieze la rude, la prieteni, în zone sigure, în zone înalte. Trebuie pregătite școlile și toate clădirile aflate în zone fără risc de inundații pentru a adăposti persoanele evacuate. Avem tabără amenajată la Slobozia Conachi, mai amenajăm una de urgență la Pechea și mai avem încă una pregătită să fie montată acolo unde situația o va impune. Toată lumea este în stare de alertă. Toată lumea este în mobilizare generală. Primarii trebuie de urgență, în orele care au rămas, să curețe podurile mari din localitate. Trebuie verificate sirenele și folosite în caz de urgență. Se dislocă pompieri acolo unde este nevoie, trebuie întărite digurile acolo unde sunt probleme, cum este la Foltești pe Chineja unde digul a fost rupt”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

Autoritățile au emis Cod roșu de precipitații în județele Galați și Vaslui. Râurile Bârlad, Siret și Prut sunt în atenția autorităților până marți dimineață.

Potrivit Apelor Române, va fi cod roșu de inundații, începând de luni, ora 00:00, până marți, la ora 10:00, pe râurile Bârlad – afluenţii mici aferenţi, în județele Galați și Vaslui, Prut – afluenţii de la confluența cu râul Elan, în Galați și Vaslui, dar și pe Siret – afluenţii de lângă localitatea Lungoci, în judeţul Galaţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page