AdministratieMunicipiu

Primarul vrea să reorganizeze DSPSA. „Nu există nicio tentă personală, niciun conflict de orgoliu”

Primarul Cosmin Andrei intenționează să reorganizeze Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), considerând că instituția din subordinea Consiliului Local nu este eficientă.

„Nu există nicio tentă personală, niciun conflict de orgoliu în această inițiativă. Am câteva detalii tocmai pentru a motiva oportunitatea acestei reorganizări. În acest moment, la DSPSA sunt 53 puncte de comandă întârziate, care reprezintă 147 de toaletări neexecutate. De fiecare dată când merg în cartier sunt abordat de către cetățeni, care îmi vorbesc despre toaletarea arborilor. Și astăzi avem 147 toaletări neexecutate care reprezintă următoarele comenzi. În 2017 – 3 toaletări restante, 2018 – 2, 2019 – 5, 2020 – 14, 2021 – 87, 2022 – 37, la momentul actual. Am în spate și tabelul cu fiecare comandă în parte”, a declarat Andrei.

Avem, de asemenea, solicitări pentru gard metalic de la o asociație, acolo unde președinții au făcut solicitări. Avem lucrări restante, din 2018 una, două din 2019, din 2020 – 14, 2021 – 10, 2022 cinci lucrări restante. Avem, de asemenea, alte comenzi cu domeniu de activitate gestionat de DSPSA și aici mă refer la indicatoare rutiere. Comenzi întârziate din 2021. Ce vreau să subliniez e că domnul Turcanu nu vrea. Facem în Consiliul Local un proiect, o hotărâre ca cei din comisie să meargă să ia situația drujbelor, mașinilor, tot ce folosesc cei de la DSPSA și nu am primit acest răspuns. Comisia urmează să ajungă acolo. Colegii mei, cărora le-am dat sarcina să ajungă acolo, încearcă un dialog cu doamna director economic sau șef serviciu de la DSPSA și o invită la primărie, domnul Turcanu află și îmi trimite un mail prin care mă acuză de asemenea, că îmi va face plângere”, a mai spus edilul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page