Primarul Cosmin Andrei nu renunță: Garajele din municipiul Botoșani vor ajunge locuri de parcare
Problema garajelor din municipiul Botoșani a fost adusă din nou în discuție, joi, în ședința de Consiliul Local, de primarul Cosmin Andrei, care este decis să decongestioneze traficul și să facă suficiente locuri de parcare, mai ales în zonele unde este o nevoie imperioasă. Un loc vizat este în zona Liceului Mihai Eminescu, iar situația este mai mult decât cunoscută în municipiu.
„Am nevoie de documentația PUZ pe care am bugetat-o și care durează maimu lt decât ne-am așteptat, pentru a
demonstra utilitatea publică pe care vrem să o dăm terenului. În ceea ce privește alte locuri unde putem amenaja parcări în locul garajelor, abordarea va fi în aceeași manieră, dar nu aș discuta la modul general pentru a avans un termen pentru toate garajele din municipiul Botoșani. Sunt zone unde avem locuri de parcare suficiente, iar intenția mea nu este de a demola absolut toate garajele dinmu nicipiul Botoșani, ci să tratăm punctual fiecare zonă, pentru a descongestiona circulația”, a spus Cosmin Andrei, la întâlnirea amintită