Local

Prima ediție a Târgului de Crăciun organizată la Botoșani

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, având ca parteneri Primăria Municipiului Botoșani, organizează Târgul de Crăciun, în perioada 12 -18 decembrie 2022.

Crăciunul sau Nașterea Domnului Iisus Hristos este o sărbătoare creștină care se celebrează în perioada 25 – 27 decembrie. Aceasta aduce timpul sacru, încurajând omul la gânduri și fapte bune. Chiar dacă are o ordine stabilită în calendar, ea reprezintă și o oprire, adică un punct terminus, fiind intervalul de timp în care omul nu desfășoară activități, nu face în zi de sărbătoare, ceea ce face în zilele lucrătoare.

Sărbătorile Crăciunului sunt așteptate cu multă bucurie, adunând în jurul lor, în același timp momente și comportamente ritualice, magice și religioase.

În cadrul Târgului de Crăciun ni s-au alăturat producători locali, meșteri populari și artizani din județul Botoșani, și nu numai, bucurându-ne și de  prezența participanților din Argeș și București.

Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun va fi pe data de 12 decembrie 2022, ora 17, în Parcul Mihai Eminescu. În prima seară a târgului ne vor cânta și încânta cu prezența și glasurile calde soliștii colaboratori ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page