Președintele ALDE, Daniel OLTEANU: „Abuzurile PNL – USR PLUS, un stalinism demascat de Comisia de la Veneția și Curtea Constituțională a României”
Liderul ALDE, Daniel Olteanu, atenționează dur Coaliția de guvernare: «Ați călcat în picioare legea pe care ați susținut-o, iar românii nu vă mai acceptă în tăcere abuzurile!». Mesajul transmis de președintele liberal – democraților vine în contextul în care Curtea Constituţională a României (CCR) a decis cu unanimitate de voturi că revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituțională; anterior, Comisia de la Veneția ceruse Parlamentului o motivare clară pentru demitere.
Daniel Olteanu susține că revocarea Avocatului Poporului a fost «un abuz de factură stalinistă», care arată că «vechile obiceiuri au fost nu doar preluate, ci și perfecționate de Puterea care crede că poate supune România în 2021». Mai mult, subliniază președintele ALDE, acesta este un nou episod de ipocrizie, în condițiile în care PNL – USRPLUS au încălcat întocmai recomandările unor instituții legislative reper pentru democrație, la care s-au raportat mereu, din opoziție.
«Românii nu au de luptat numai cu habarnismul guvernanților, ci și cu derapajele staliniste ale Puterii actuale, care, din fericire, nu controlează posibilitatea de a impune o cenzură completă asupra conștiinței», concluzionează liderul liberal – democrat.
«Să fii judecat fără a te putea apăra. Să fii condamnat fără a ți se prezenta vreo vină concretă. Să fii înfierat doar pentru că ai o altă opinie decât Puterea.
Puterea să aibă pretenția ca toată lumea să accepte în tăcere abuzurile. Puterea să calce în picioare legea pe care chiar ea a susținut-o și să considere asta un fapt firesc.
Toate acestea sunt urme ale unui stalinism care a traversat decenii și se regăsește acum în modul PNL – USRPLUS de a-și subordona România.
Demiterea Avocatului Poporului, doamna Renate Weber, a fost o decizie de factură stalinistă – este ceea ce transmit, cu alte cuvinte, Comisia de la Veneția și Curtea Constituțională a României, adică organismele la care PNL – USRPLUS s-au raportat mereu, din opoziție, ca instituții ale căror opinii și decizii trebuie respectate.
Mai întâi, Comisia de la Veneția a transmis nomenclaturii staliniste din PNL – USRPLUS că, pentru revocarea Avocatului Poporului, e nevoie de o listă completă de condiții clare și rezonabile definite de lege, de elemente punctuale care să indice vreo culpă. Nu opiniile lui Dan Barna sau ale cui mai conduce PNL acum.», a declarat Daniel Olteanu. Președintele ALDE a menționat că Renate Weber trebuie să-și reia atribuțiile de Avocat al Poporului, după ce a fost demisă în mod abuziv de Parlament.
«CCR a decis în unanimitate, deci și cu opinia magistraților susținuți de PNL – USRPLUS, că revocarea Avocatului Poporului este neconstituțională, iar doamna Renate Weber trebuie să revină pe funcție.
Mai ales reprezentanți și susținători ai USRPLUS au fost acuzați, de-a lungul timpului, că sunt urmașii celor care consolidau abuzurile la adresa cetățeanului înainte de 1989.
Iată că obiceiurile au fost nu doar preluate, ci și perfecționate de Puterea care crede că poate supune România în 2021.
Din fericire, PNL – USRPLUS nu controlează posibilitatea de a impune o cenzură completă asupra conștiinței și asupra obligației de a respecta statul de drept, iar deciziile și punctele de vedere ale Comisiei de la Veneția și Curții Constituționale a României, în ordine cronologică, ne arată că încă mai avem de luptat cu habarnismul guvernanților și pentru ca derapajele staliniste ale Puterii să fie subordonate democrației.», a mai spus liderul liberal – democraților, Daniel Olteanu.