Localsocial

Preotul din Botoșani care a ctitorit trei biserici, dar trăiește într-un azil, își aniversează ziua de naștere- FOTO&VIDEO

Îndrăgitul preot duhovnic Ștefan Holban și-a aniversat, duminică, frumoasa vârstă de 79 de ani, la Biserica Uspenia din municipiul Botoșani, alături de preotul paroh, Theodor Candrea și de părintele Dumitru Mateciuc. Enoriașii i-au cântat impresionați „La mulți ani”, după Sfânta Liturghie, oficiată de cei trei preoți, aflați în această formulă după multă vreme. Cei prezenți i-au oferit multe cadouri, dar și un tort preferat de părintele Ștefan.

Părintele Ștefan Holban este foarte iubit de credincioși, dincolo de orice aspect care i-a umbrit viața și misiunea primită de la Dumnezeu. Oamenii care s-au lăsat ghidați în viață după cele zece porunci au înțeles slăbiciunile sale și au ales să îi prețuiască binecuvântarea și învățăturile. Au ales să îi cinstească misiunea primită din poruncă divină.

A ieșit la pensie de aproape două decenii, dar a slujit 15 ani la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoșani. Numeroși fii duhovnicești, formați aici, îl urmează și acum, iar duminică, de ziua sa, nu au putut lipsi de la slujba oficiată la Biserica Uspenia, care „găzduiește” misiunea părintelui Dumitru Mateciuc, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe, lăcaș de cult aflat în reparație capitală.

De numele părintelui Ștefan se leagă ctitoria sau restaurarea a trei biserici. Prima, în localitatea Apahida, lângă Cluj-Napoca, în intervalul 1969 – 1977. Revenit la Botoşani, s-a preocupat de salvarea a ceea ce a mai rămase din bisericuţa de lemn a Eminovicilor. Cu ajutorul unui meşter lemnar din Cucorăni, pe nume Buga, a refăcut din temelie bisericuţa conform cu originalul, în intervalul 1988 – 1994.
Apoi, părintele a pus prima piatră de temelie la biserica din satul Cătămărăşti Deal. Era anul de început 1993. Biserica a fost ctitorită cu Hramul Sf. Ştefan cel Mare – 2 iulie, prima biserică din România cu hramul închinat domnitorului Moldovei. În anul 1993, pe 8 august, a avut loc sfinţirea temeliei bisericii de către PS Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Lucrările de zidire a bisericii au fost începute sub îndrumarea preotului Ştefan Holban, cu ajutorul membrilor Corpului militar 1130 al Şcolii de şoferi din Botoşani, care au zidit biserica până la acoperiş şi prin voluntariatul creştinilor din sat şi din comună. Proiectul bisericii a fost realizat de arhitecţii Dan Octavian Botez şi Vasile Pasat. În luna martie 2004, pr. Ştefan Holban a ieşit la pensie, iar în data de 24 aprilie 2004, în Duminica Floriilor, a fost instalat noul preot paroh, Emanoil Vasile Creţu.

Din păcate, un complex de factori a făcut ca părintele să ajungă într-un azil al Mitropoliei Iași, la Văratec. Aflat la pensie, părintele Fănică, cum îl alintă apropiații, ar trebui să aibă o viață tihnită. Frământările lui au ajuns abia acum la apogeu pentru că îl macină dorul de botoșănenii care i-au arătat ascultare și compasiune. Chiar și acum fiii săi duhovnicești îl vizitează la centrul de îngrijiri pentru spovedanie și cuvânt de folos. Sufletul său este și mai zbuciumat și singura dorința este să poată să locuiască aproape de cei pe care îi iubește.

Slujirea de duminică, de la Biserica Uspenia, i-a adus părintelui Ștefan zâmbetul pe buze. Enoriașii și preoții i-au făcut ziua mai frumoasă și i-au reamintit prin dragostea și respectul lor de misiunea sfântă pe care a primit-o, convinși fiind că mulți s-au mântuit și prin sfaturile sale oferite în scaunul de spovedanie.

La multi ani, părinte Ștefan!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page