Prefectul Dan Nechifor: „Organizatorul acțiunii de protest de luni va fi sancționat”
Bilanțul protestului de luni numără zece amenzi conform Legii 55, privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, în valoare de 3000 lei, dar și avertismente, cinci sancțiuni pe Ordonanța privind circulația pe drumurile publice, în timp ce jandarmii au aplicat cinci sancțiuni în valoare de 2500 lei la Legea 55 și alte două sancțiuni la ordinea publică în valoare de 3000 lei. Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că organizatorul acțiunii de protest de luni va fi sancționat, pentru că s-a depășit numărul de persoane aprobat. „Sigur va fi sancționat organizatorul, pentru că nu s-a încadrat în numărul de persoane aprobat și avizat de către Jandarmeria Botoșani. Ieri, au fost aplicate gradual de către Poliție și Jandarmerie. (…) Sancțiunile sunt normale, din punctul meu de vedere”, a precizat Dan Nechifor.