Pompierul botoșănean, plutonier adjutant Iulian Rotariu, românul despre care se vorbește în toată lumea, a ajuns acasă și a fost primit astăzi cu bucurie de către colegi și prieteni.
Iulian Rotariu a ajuns în țară din Norvegia, unde a câștigat ultramaratonul Ultra Norvegia Race. În această cursă s-a alergat non-stop, fiind traversate două lanțuri muntoase din Alpii Lyngen. Durata cursei a fost de 44 de ore, dar cu toate că Iulian a fost penalizat cu două ore pentru că nu a avut partener și a alergat singur, el a terminat cei 120 de kilometri în doar 22 de ore. Odată cu finalizarea acesteia, colegul nostru a devenit primul alergător din lume care a câștigat cele cinci ultramaratoane ale „Continental Challenge”, purtând cu mândrie drapelul tricolor.
La revenirea în țară i-au fost alături colegi din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, dar și prieteni care l-au sprijinit în realizarea acestui vis.
Iulian a răspuns provocărilor și a alergat sute de kilometri în cele mai îndepărtate deșerturi, dar și cele mai reci zone de pe pământ, pentru a susține cauza nobilă a Asociației Parinților Copiilor cu Autism din Botoșani.