Local

Pompierii prezenți la școlile de vară de la Parohia „Sf. Spiridon” din municipiul Botoșani și Liceul „Demonstene Botez Trușești – FOTO

Fiecare acțiune de informare și educare preventivă desfășurată înseamnă, de fapt, un pas spre o generație mai bine informată. Pompierii botoșăneni s-au convins de acest lucru, în ultimele două zile, după ce s-au întâlnit cu copiii înscriși la școlile de vară, organizate de parohia „Sfântul Spiridon” din municipiul Botoșani și Liceul „Demonstene Botez” din Trușești.

Mulți dintre aceștia au mai interacționat cu salvatorii la școală, în taberele sau școlile de vară ori la alte activități asemănătoare și au demonstrat că nu au uitat nimic din ceea ce au învățat, de la măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, până la acordarea primului ajutor medical.

Copiii care i-au cunoscut pe pompieri, ieri și astăzi, au fost interesați, în special, de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitățile fiind interactive. Ei au adresat întrebări referitoare la situațiile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate.

Au fost curioși să afle și în ce situații pompierii intervin cu autospeciala de stingere sau cea pirotehnică și cum se folosește fiecare accesoriu, în parte.

Mulți dintre ei au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat și. cu a căştii de protecţie.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.

La finalul întâlnirii, pompierii le-au vorbit despre lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care se expun și le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță.

Printre acestea se numără:

– nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări;

– nu umblați la prize;

– nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;

– nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;

– dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba;

– mergeți doar în locuri special amenajate pentru înot;

– nu intrați singuri în apă dacă nu știți să înotați.

Activitățile s-au desfășurat în baza protocoalelor de colaborare încheiatd între Arhiepiscopia Iasilor, Liceul „Demonstene Botez” Trușești și ISU Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page