Pompierii botoșăneni au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Cervicești. Alarma a fost dată chiar de proprietari.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.
Pompierii au constatat faptul că ardea tavanul, în jurul coșului de fum. Aceștia au acționat rapid și au salvat casa.
❗Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neizolat termic față de materialele combustibile❗
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
✔ verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
✔ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
✔ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
✔ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
✔ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.
Material de informare preventivă: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY