Localsocial

Pompierii botoșăneni au oferit bucurie ucrainenilor cazați într-un centru de zi din Botoșani – FOTO

Pentru pompierii botoșăneni, sărbătorile sunt fericite atunci când dăruiesc. Astăzi, aceștia au oferit bucurie ucrainenilor cazați temporar la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Horodiștea, dar și unor familii nevoiașe din comuna Păltiniș.

Impresionați de poveștile lor de viață, salvatorii botoșăneni au dorit să le aducă un strop de alinare şi le-au dus alimente pentru masa de Paște.

Și pentru că, în zilele de Paște, de pe masă nu pot să lipsească preparatele tradiționale, pompierii au încondeiat ouă împreună cu cele 44 de persoane din Ucraina, cazate la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Horodiștea.

,,Am fost alături de ei încă din prima clipă când au făcut pasul spre siguranță. Le-am șters lacrimile, i-am încurajat, i-am sprijinit să își găsească un loc unde să stea temporar, i-am dus la destinațiile dorite și le-am dat informații utile. Astăzi, au revenit în mijlocul lor să le aducem o fărâmă din bucuria Sărbătorii Învierii Domnului“, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani

La activitate au participat și noii colegi ai copiilor ucraineni de la Școala Gimnazială “Episcop dr. Partenie Ciopron” din Horodiștea, seniorii comunității și angajații Primăriei comunei Păltiniș.

Darurile cumpărate de pompieri au fost primite cu emoție și lacrimi de mulțumire. Dăruind câte puţin, fiecare a adus speranța în inimile acestor persoane.

,,La rândul lor, ne-au oferit zâmbete și îmbrățișări, un „Paște” pe care îl vom păstra permanent în inimile noastre. Nu vorbim aceeași limbă, dar împărtășim aceeași credință și avem aceleași tradiții”, a mai spus Dorina Lupu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page