Localsocial

Pompierii botoșăneni alături de tinerii cu dizabilități din Letonia, Republica Moldova și România – FOTO

Se spune că tinerii și copiii cu sindrom Down se hrănesc cu dragoste și asta pentru că, atunci când ajungi între ei, te strâng în brațe fără să aștepte nimic la schimb.
Pompierii botoșăneni au primit astăzi 47 de îmbrățișări de la tinerii cu dizabilități din Letonia, Republica Moldova și România, care și-au petrecut o parte din zi alături de noi. Tinerii s-au bucurat din plin de momentele speciale petrecute alături de salvatori în cadrul activității de “Incluziune și Emancipare prin Sport: Parteneriatul Comunității cu Pompierii”.
Special pentru ei, au fost organizate mai multe ateliere. Primul dintre ele a fost de educație pentru siguranță, în care au învățat cum să acorde primul ajutor medical, li s-au prezentat autospecialele folosite pentru stingerea incendiilor, iar colegii de la Compartimentul Prevenire le-au oferit sfaturi pentru ca ei sa fie în siguranță. Și pentru ca activitatea să fie interactivă, pompierii au organizat și o competiție în care concurenții și-au demonstrat abilitățile sportive după ce au parcurs un traseu cu obstacole specifice pompierilor.
Bucuriile tinerilor cu dizabilități intelectuale sunt diverse, depinzând de personalitatea fiecăruia. Este foarte important să li se ofere oportunități variate de a explora și de a se bucura de viață în modurile care le aduc lor cel mai multă fericire, motiv pentru care ISU Botoşani se implică mereu şi susţine astfel de acţiuni menite să schimbe atitudinea societăţii faţă de persoanele cu dizabilități prin învăţarea modului corect de interacţionare cu aceştia, înţelegerea şi acceptarea diferenţelor între oameni.
Competiția s-a desfășurat pe terenul de sport al Liceului „Alexandru cel Bun” din Botoșani, fiind organizată de Asociația „DOWN ACTIV” Moldova , iar activitatea se desfășoară în cadrul proiectului ERADMUS+ DOWNside-UP” având ca parteneri organizația NODIBINAJUMS “FONDS KOPA” din Riga, Letonia și A.O. Sunshine din Chișinău, Republica Moldova. Proiectul are ca obiectiv principal promovarea educației prin metode non formale, facilitând astfel dezvoltarea competențelor și abilităților participanților într-un mod inovativ și accesibil. De aceea, activitățile propuse au rolul de a transforma percepția asupra uniformei, făcând-o mai accesibilă și mai prietenoasă, creând un sentiment de siguranță și respect.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page