Local

Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător mașina

Având în vedere avertizările meteorologice privind condiții specifice de iarnă, polițiștii botoșăneni reamintește conducătorilor auto să respecte toate regulile de circulație, precum și să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți în teren, pentru supravegherea, întrumarea și controlul traficului rutier.

Dacă porniți la drum și acesta este uscat, puteți întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea evitați să conduceți, chiar și pe distanțe scurte, dacă autoturismul nu este echipat corespunzător.

În contextul condițiilor meteo nefavorabile, pentru creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani transmit următoarele recomandări:

– Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație, mai ales atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.

– Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (între 1.305 și 2.900 de lei), și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

– Curătați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare!

– În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile (sub formă de lapoviţă sau ninsoare), precum şi vântul puternic, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

– Nu folosiţi telefonul fără dispozitive de tip ,,mâini libere” şi nu vă urcaţi la volan obosiţi sau sub influenţa alcoolului ori a substanţelor cu efect psihoactiv!

– Pentru pietoni recomandăm să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

– De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.

Totodată, înainte de a pleca la drum, verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și pregătiți autovehiculul pentru drum, verificând funcționarea sistemelor de iluminare-semnalizare, ventilare-degivrare, dar și verificând informații actualizate despre situația traficului, pe care le puteți găsi pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page