InfractionalLocal

Polițiștii rutieri de la Botoșani vor fi judecați la Tribunalul Suceava

Magistrații suceveni vor da verdictul în cazul unor polițiști șpăgari. Este vorba de 21 de inculpați, dintre care 16 polițiști și cinci șoferi, cu toții trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Inițial, dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Botoșani și urma să fie desemnat completul de judecată, dar unii magistrați ai Secției penale s-au abținut în a prelua judeca dosarul, din cauza unor incompatibilități. În schimb, alți judecători au analizat diferite măsuri preventive care i-au vizat pe o parte din inculpați, atunci când au fost contestate măsurile stabilite în cadrul controlului judiciar, potribit www.monitorulsv.ro

În urma acestei abțineri în bloc, a fost sesizată Curtea de Apel Suceava, care decis miercuri seară (8 decembrie a.c.), ca dosarul penal să fie judecat de Tribunalul Suceava, instanță egală în grad cu Tribunalul Botoșani. Prin urmare, dosarul va fi analizat în primă instanță în Camera preliminară, urmând ca judecătorii de drepturi și libertăți să verifice legalitate administrării probatoriului și a întocmirii rechizitoriului. Dacă dosarul va trece de această verificare a legalității, Tribunalul Suceava va stabili data la care va începe procesul propriu-zis. Transferul la Suceava al dosarului privind „Frăția șpăgii de la Rutieră” era cumva de așteptat, în condițiile în care soția unuia dintre inculpați este judecător. La fel s-a întâmplat luna trecută, când DNA a trimis în judecată 34 de persoane, angajați ai Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, instructori ai unor școli auto din Suceava, dar și diferiți intermediari, în așa-numitul dosar „Fabrica de permise de la Suceava”. Atunci, toți judecătorii din cadrul Secției penale a Tribunalului Suceava s-au abținut de la a judeca cauza, iar dosarul a fost repartizat, tot de Curtea de Apel Suceava, la Tribunalul Botoșani.

Șpăgi între 100 de lei și 100 de euro de la 56 de șoferi

La începutul acestei săptămâni, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Suceava a dispus trimiterea în judecată a 21 de inculpați, dintre care 16 polițiști și cinci șoferi, toți bănuiți de fapte de corupție. Potrivit DNA, în perioada iunie-noiembrie 2020, 16 inculpați, polițiști în cadrul IPJ Botoșani – Serviciul Rutier, printre care și un ofițer de poliție, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la 56 de conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, în schimbul neaplicării sancțiunilor prevăzute de lege. Toți sunt acuzați acum de luare de mită și/sau infracțiuni de abuz în serviciu cu primire de foloase necuvenite. În schimb, în cazul ofițerului, procurorii anticorupție au reținut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), trei infracţiuni de abuz în serviciu cu primire de foloase necuvenite, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals, ambele în formă continuată. În schimb, în cazul celor cinci șoferi trimiși în boxa acuzaților, procurorii au formulat trei acuzații – dare de mită, instigare la dare de mită şi instigare la abuz în serviciu.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page