Educatie

Polițiștii, responsabili de siguranța elevilor din peste 450 de școli din județul Botoșani

La începutul anului preuniversitar, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani au reluat activitățile pentru crearea unui mediu sigur în școli și în proximitatea acestora.

În acest an școlar, în responsabilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani sunt repartizate peste 450 de unități de învățământ.

Misiunile polițiștilor au debutat în prima zi de școală cu măsuri de ordine și siguranță publică, respectiv de fluidizare a traficului rutier și pietonal în proximitatea unităților de învățământ.
Polițiștii au fost prezenți de asemenea la festivitățile dedicate începerii anului școlar și au purtat discuții cu elevii, părinții acestora și respectiv cadrele didactice, în perspectiva realizării și în acest an a obiectivului comun – siguranța școlară.

Până în acest moment nu au fost înregistrate incidente de natură a tulbura ordinea și liniștea publică în apropierea unităților de învățământ.
Pe parcursul anului, la fel ca in anul precedent, vor fi desfășurate acțiuni punctuale de prevenire a abandonului și absenteismului școlar.

Premergător zilei de 9 septembrie, polițiștii au desfășurat de asemenea activități precum:
✔ verificarea existenței și funcționalității mijloacelor de semnalizare rutieră în zona unităților de învățământ, fiind semnalate administratorilor de drum situațiile neconforme normelor rutiere
✔ verificarea gradului de siguranță rutieră conferit de autovehiculele special destinate transportului de elevi, respectiv existența și valabilitatea documentelor mijloacelor de transport și ale conducătorilor auto
✔ actualizarea dosarelor de obiectiv pentru fiecare locație a unităților de învățământ de pe raza județului, cu modificările apărute pe parcursul anului școlar anterior
✔ verificarea unităților de alimentație publică din vecinătatea unităților de învățământ și instruirea reprezentanțilort/gestionarilor cu privire la respectarea prevederilor legale privind interzicerea comercializării către minori a produselor din tutun/alcool.

Pe parcursul întregului an școlar 2024-2025, polițiștii:

✔ vor implementa Campania Poliției Române pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, respectiv campanii proprii, elaborate la nivel local prin grija Biroului Siguranța Școlară.
✔ vor continua activitățile destinate prevenirii implicării minorilor în comiterea de fapte antisociale, respectiv prevenirii victimizării acestora prin asemenea fapte, prevenirii consumului de substanțe psihoactive, prevenirii bullying-ului, în toate formele de manifestare ale acestuia, ș.a.
✔ vor fi prezenți zilnic, prin misiuni specifice de ordine publică și poliție rutieră, în zonele adiacente unităților de învățământ.

Dragi elevi,

Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani vă rămân alături și vă îndeamnă să semnalați, personal sau prin intermediul părinților, cadrelor didactice sau consilierului școlar, orice incident sau situație neconformă legii care s-ar putea petrece în școala voastră!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page