Important

Polițiștii de imigrări, prezenți la Zilele Nordului. Au legitimat și verificat 25 de străini și cetățeni din Cuba, Republica Moldova, Croația și Spania

În contextul desfășurării festivalului „Zilele Nordului“, care a avut loc în perioada 2 -3 august a.c., în localitatea Darabani, din județul Botoșani, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat mai multe acțiuni pentru siguranța cetățenilor.

 

Aceste acțiuni au fost realizate în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

Acțiunile au fost structurate pe două paliere principale: asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale. În urma acestor acțiuni, polițiștii de imigrări au legitimat și verificat 25 de străini și cetățeni din Statele membre UE/SEE/CHE, respectiv din Cuba, Republica Moldova, Croația și Spania.

 

Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli. Străinii legitimați au fost informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României, precum și despre măsurile care pot fi aplicate în cazul nerespectării legislației în domeniu.

 

 

Aceste acțiuni subliniază angajamentul autorităților de a asigura siguranța cetățenilor și respectarea legislației privind migrația pe perioada desfășurării evenimentelor publice.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page