Polițiștii botoșăneni au stabilit activitățile care urmează a fi desfășurate pentru siguranța elevilor
În contextul începerii noului an școlar, polițiștii botoșăneni, în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice acționează pe raza județului Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
Astăzi, la nivelul la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut loc o ședință în sistem integrat, prilej cu care au fost stabilite activitățile care urmează a fi desfășurate pentru siguranța elevilor.
Totodată, polițiștii rutieri vor verifica autovehiculele destinate transportului școlar, în scopul asigurării unui climat de siguranță rutieră pe traseele de deplasare a acestora.