Educatie

Polițiștii botoșăneni alături de elevii claselor întâi pentru prevenirea măsurilor de siguranță personală

În cadrul Programului educaţional naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală, poliţiştii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii au desfasurat  activităţi de informare în vederea reducerii riscului de victimizare la nivelul Școlii Gimnaziale nr.1 Bălușeni, structura Bălușeni și structura Draxini și ai Școlii Gimnaziale Mihai Constantineanu Dorobanti.

 

Astfel, în perioada 8-13  iunie 2023,   la nivelul unităților de învățământ sus-menționate, elevii claselor I au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii se desfăşoară sub forma unor activităţi cu caracter interactiv, în cadrul cărora copiii primesc sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, când se deplasează în locuri aglomerate, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.

 

Polițiștii îi învaţă pe copii cum să traverseze în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe role sau biciclete, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page